Pe vremea când era unul dintre cei mai prosperi afaceriști ai României, Irinel Columbeanu (66 de ani) s-a zbătut ca fiica lui să trăiască în lux și fără nicio grijă. Cea mică avea o cameră la care mulți copii nici nu visau.
Irinel Columbeanu și Monica Gabor au fost căsătoriți vreme de 5 ani, mariaj din care a rezultat fiica lor, Irina. În anul 2011, fostul afacerist a divorțat de mama copilului său, iar cea mică a rămas în grija lui.
Până să devină scrum, se poate spune că vila de la Izvorani de învârtea după soare. Locuința avea 15 dormitoare cu baie și dressing propriu, saună, piscină interioară și exterioară, ponton, 5 bărci, bucătărie profesională.
Cât timp a fost în custodia tatălui său, Irina Columbeanu devenise o mică vedetă pe YouTube. Își petrecea destul de mult timp în fața camerelor de filmat și iubea să fie în rolul de vloger. În timpul unor filmări, copila și-a prezentat camera cu etaj din vila de la Izvorani. Pe lângă baie și dressing, în cameră se afla și o zonă spațioasă de relaxare. Ultima filmare din vila de la Izvorani a fost făcută public în 2017. Copila le-a arătat internauților jucăriile, lucrurile personale, fotografii, cum se relaxează atunci când nu este la școală și biroul.
„Sper ca v-a plăcut acest video! Nu încerc sa ma dau mare, acest videoclip a fost foarte cerut!?”, nota Irina în descrierea videoclipului. Primul lucru pe care îl vedeți când intrați în camera mea este acest birou, laptopul meu pe care editez, acest tablou. Am și multe poze lipite pe scări”, spunea în introducere vlogului fata lui Columbeanu.
În luna octombrie 2020, vila de la Izvorani a fost curpinsă de un incendiu devastator. Irinel a mai rămas cu o mână de haine și câteva fotografii. Toate operele de artă din palat, mobila de lux și obiectele de artă au ajuns scrum.
După ce a pierdut toată averea, starea de sănătate a fostului milionar de la Izvorani a început să se degradeze. Irinel Columbeanu a suferit două atacuri cerebrale, iar în prezent a fost diagnosticat cu un început de Alzheimer. Pentru că are nevoie să fie supravegheat în permanență, Irinel a ajuns să locuiască într-un azil de lux, locație în care și-a petrecut ultimii ani ai vieții tatăl său, dar și Zina Dumitrescu.
„Irinel va rămâne aici permanent. Stă pe același etaj unde stătea și Zina. Deocamdată, cineva se ocupă de dânsul să-i plătească, un prieten jurnalist. De la fiul Zinei nu am mai recuperat nimic. Dar nu avem ce face. Dar sunt cu sufletul împăcat că am putut face ceva pentru un om, care nu mai era ajutat de nimeni. Așa e și dl Irinel acum.
Are pierderi de memorie, dar situația sa medicală nu e foarte gravă încă. A fost consultat de un doctor psihiatru, de psihologi. Are un început de Alzheimer ”, a declarat Ion Cassian, un apropiat al fostului om de afaceri, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.